Așteptat în fiecare vară cu emoție de fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii, UNTOLD și-a reconfirmat statutul de festival de top, reușind ca în fiecare ediție să ofere experiențe unice. Organizatorii anunță un nou nume din lineup-ul festivalului, un artist premiat cu un Grammy, DJ și producătorul de origine sud-africană, Black Coffee.
Cu un talent remarcabil și o abordare neconvențională a muzicii electronice, Black Coffee este unul dintre cei mai apreciați DJ/producători din cultura underground. În 2023 a marcat o urcare de 14 locuri în Top 100 DJ Mag, unde ocupa locul 25.
Black Coffee a spart barierele muzicale, reușind să combine, în piesele sale, percuția africană tradițională și sound-ul techno, rezultatul fiind un stil nou în muzica electronică, „Afropolitan House”.
La finalul anului 2023, Black Coffee a fost desemnat „Man Of The Year” de publicația britanică GQ, a avut primul show sold-out al unui artist sud-african în Madison Square Garden și a fost recompensat cu un premiu Grammy la categoria „Best Dance/Electronic Music Album” pentru „Subconsciously”.
Unicitatea lui Black Coffee se reflectă și în modul în care se îmbracă, folosește ținute care-i oferă un look distinctiv și rafinat ca și DJ set-urile sale, pentru show-ul sold-out din Madison Square Garden l-a angajat pe designerul de modă Mike Amiri care i-a creat o ținută personalizată. După succesul uriaș pe care l-a avut cu evenimentul din New York, Black Coffee a fost invitat ca speaker la Harvard Business College în Boston.

Scena Galaxy aduce cele mai cunoscute nume din cultura underground: Carl Cox, Fisher și Solomun
De multe ori considerat cel mai bun DJ din lume, titlu acordat de comunitatea fanilor culturii dance, dar și de prestigioasele publicații de specialitate, DJ Mag sau Mixmag, Carl Cox a fost parte a școlii dance din Marea Britanie, de la începutul erei disco, până în prezent. A experimentat tot, de la breakbeat, disco, hip-hop, la Italian house până la hard techno.
Paul Nicholas Fisher, cunoscut sub numele de scenă FISHER, DJ-ul și producătorul australian care a reușit să cucerească scena muzicii electronice cu un sound unic și fresh, va ajunge pentru prima dată la festivalul UNTOLD.
Este unul dintre cei mai aclamați artiști ai genului melodic house & techno, se numește Solomun și e DJ-ul care a a avut un live spectaculos de 3 ore @ Galaxy Stage în cadrul ediției aniversare a festivalului UNTOLD, ediția 2019. A fost recompensat în cadrul DJ Awards la categoriile „Best Producer”, „Best DJ”, „Best Melodic House DJ”, iar cititorii revistei Mixmag l-au votat „DJ of The Year”.
Fanii pot accesa și Galaxy Backstage pass
Creatorii UNTOLD vor lansa pentru ediția din acest an un nou concept, Galaxy BackStage Pass, care va oferi fanilor, în cele patru zile de festival, o experiență VIP exclusivistă. Atmosfera de festival este de fiecare dată una memorabilă, iar anul acesta fanii Galaxy vor avea posibilitatea de a se bucura de artiștii preferați, chiar de pe scenă. Pachetul Galaxy BackStage Pass poate fi achiziționat de pe untold.com la prețul de 300 de euro (plus taxe).
Festivalul UNTOLD are loc în perioada 8-11 august în Cluj-Napoca. Abonamentele sunt disponibile pe untold.com.
Sursă foto: facebook/Black Coffee







