Locuitorii unui cartier din municipiul Craiova au fost treziți în această seară de o bubuitură puternică. Este vorba de o explozie care s-a produs într-un bloc din oraș. Etajul 1 s-a prăbușit, iar 50 de persoane au fost evacuate. Pompierii au activat Planul Roșu de Intervenție. O femeie de 52 de ani a murit sub dărâmături, iar trei persoane au fost duse la spital, una cu arsuri.
„Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.”, transmite ISU Dolj.
Pompierii militari din cadrul ISU „Dolj” au intervenit cu o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare, un container multirisc, o autospecială pentru transport victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă și trei ambulanțe SMURD. De asemenea, la fața locului au fost trimise și două ambulanțe aparținând SAJ.
Potrivit primelor informații, trei persoane au fost afectate de deflagrației, iar una dintre aceste este inconștientă.
„Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil.”, mai transmite ISU Dolj.









UPDATE: În sprijinul forțelor care intervin la fața locului a fost trimis și un container multirisc încadrat cu echipaj complet, din cadrul ISUJ Olt.
În urma evenimentului înregistrat în municipiul Craiova, până la acest moment, 4 persoane au fost afectate, iar din nefericire pentru una dintre acestea a fost declarat decesul. Este vorba de o femeie care a fost scoasă de sub dărâmături de către pompieri.
Celelalte trei victime au fost transportate la spital, conștiente, una dintre ele a suferit un atac de panică.
La ora 23:26 Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.







