AcasăAdministrativA început resistematizarea traficului rutier pe bulevardul Tomis. Două stații de autobuz...

A început resistematizarea traficului rutier pe bulevardul Tomis. Două stații de autobuz vor fi relocate

Implementarea măsurilor de resistematizare a traficului rutier pe bulevardul Tomis, sectorul delimitat de bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand, se realizează etapizat. Se reconfigurează locurile de parcare, iar mâine se va interveni cu echipamente pentru îndepărtarea marcajelor rutiere vechi, motiv pentru care conducătorii auto sunt rugați să parcheze pe partea stângă a bulevardului.

Proiectul prevede amenajarea unei benzi de circulație, în locul parcărilor situate pe partea dreaptă, pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de trafic. Locurile de parcare existente în acest moment vor fi mutate pe amplasamentul pistelor de biciclete. Reamintim faptul că pistele de biciclete au fost deja relocate pe strada Mircea cel Bătrân, prin proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane.

O parte importantă a proiectului de resistematizare a traficului rutier implică și relocarea celor două stații de autobuz situate pe strada Răscoala din 1907 pe bulevardul Tomis, în dreptul imobilelor cu numerele 119, respectiv 79-81.

Proiectul de resistematizare a traficului rutier pe bulevardului Tomis, sectorul delimitat de bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand, a fost avizată de reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

Decizia de resistematizare a circulației pe acest sector de drum a fost luată pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de trafic în zona centrală și pentru a elimina blocajele rutiere ce se formau pe strada Răscoala din 1907, provocate de autobuzele care opreau în cele două stații de autobuz.

Prin implementarea acestor măsuri de către angajații Confort Urban, se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonă și evitarea producerii accidentelor rutiere.

În contextul noilor reglementări, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite