AcasăAdministrativCJPC cere inventarierea tuturor construcțiilor ilegale din Tuzla. Horia Constantinescu: „Unele au...

CJPC cere inventarierea tuturor construcțiilor ilegale din Tuzla. Horia Constantinescu: „Unele au fost transformate în vile în toată regula”

Un nou scandal a izbucnit în administrația locală din Tuzla, după ce Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a sesizat oficial Garda Națională de Mediu în legătură cu mai multe construcții ilegale. Acestea sunt amplasate pe taluz și pe plajă, fără racordare la sistemul de canalizare, folosind gropi improvizate pentru deșeuri menajere, fapt care a dus la contaminarea izvoarelor naturale cu bacterii E-coli.

În sesizarea semnată de Horia Constantinescu se menționează, de asemenea, suspiciuni privind protecția acordată de primărie unor persoane apropiate edilului, dar și lipsa unor măsuri legale eficiente pentru demolarea construcțiilor ilegale. Documentul atrage atenția și asupra clădirilor ridicate ilegal pe malul lacului Zarguzon, aflat într-o arie protejată Natura 2000, precum și asupra depozitelor ilegale de deșeuri care poluează zona.

Iată textul complet:

SESIZARE – DIVULGARE PUBLICĂ
Către:
Garda Națională de Mediu – Comisariatul General
În atenția domnului Comisar General

De la:
Horia Constantinescu – Comisar Șef Adjunct
CJPC Constanța

În cadrul unor acțiuni de control vizând activitatea operatorilor economici din zona litorală, au fost verificate locații situate pe plaja din localitatea Tuzla.

Au fost identificate structuri din lemn, amplasate atât pe taluz, cât și pe plajă, ocupând abuziv domeniul public și zona de protecție a mării.

Ulterior, în cadrul unei acțiuni inițiate de Instituția Prefectului Județului Constanța, constatările instituției noastre au fost reevaluate, la această acțiune participând și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu.

Cu toate acestea, nu a fost luată în calcul prezența altor construcții similare amplasate de-a lungul întregului taluz, dintre care unele au fost transformate în vile în toată regula.

Aceste construcții nu sunt racordate la canalizare; în consecință, au fost realizate gropi pentru acumularea deșeurilor umane, fapt ce a condus la contaminarea izvoarelor naturale din zonă – izvoare bine cunoscute de comunitate – cu E-coli.

Din verificările efectuate rezultă că Primăria Tuzla avea obligația legală și expres prevăzută printr-o Hotărâre de Consiliu Local să procedeze la demolarea tuturor acestor construcții.

Faptul că apropiați ai primarului au realizat la rândul lor construcții similare ar fi determinat administrația locală să nu aplice legea în mod egal, pentru a evita sancționarea acestora, blocând implicit demolarea celorlalte construcții ilegale.

Față de cele expuse, solicit public și oficial:

  • Inventarierea tuturor construcțiilor ilegale de pe taluz și plajă în Tuzla;
  • Verificarea impactului asupra mediului prin poluarea surselor de apă;
  • Controlul construcțiilor de pe malul lacului Zarguzon, aflat în situl Natura 2000 (specia protejată gâsca cu gât roșu), ridicate cu acordul tacit al primăriei;
  • Eliminarea depozitelor ilegale de deșeuri de pe drumul către stâna din apropiere și sancționarea celor responsabili.

Această sesizare este transmisă către Garda Națională de Mediu și făcută publică, pentru ca cetățenii să fie informați despre situațiile tolerate și chiar protejate în timp de administrația locală.

Aștept inițierea de urgență a unei acțiuni integrate de control și prezentarea măsurilor dispuse.

Horia Constantinescu
Comisar Șef Adjunct – CJPC Constanța

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite