AcasăAdministrativ(Foto) Florin Mitroi: „A început execuția lucrărilor la Teatrul de Vară Mamaia”

(Foto) Florin Mitroi: „A început execuția lucrărilor la Teatrul de Vară Mamaia”

Teatrul de Vară din Mamaia a intrat oficial într-o nouă etapă: cea de execuție. Anunțul a fost făcut de Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, care a transmis pe pagina sa de Facebook că a fost demarată organizarea de șantier pentru acest obiectiv cultural emblematic.

„A început organizarea de șantier la Teatrul de Vară Mamaia! Proiectul se află într-o etapă activă de execuție, iar acesta este pe cale să-și recapete locul binemeritat printre cele mai importante spații culturale din Constanța”, a precizat Florin Mitroi.

Potrivit președintelui CJC, lucrările vor continua inclusiv în timpul sezonului estival, însă autoritățile vor lua măsuri pentru ca intervențiile să afecteze cât mai puțin activitățile turistice din zonă.

Reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia face parte dintr-un amplu plan de revigorare a infrastructurii culturale a județului Constanța. După ani de degradare și incertitudine privind soarta clădirii, acest pas concret vine să confirme angajamentul administrației județene pentru redarea unor spații publice esențiale comunității.

În cadrul proiectului vor fi realizate intervenții ample de consolidare, reabilitare, și modernizare, care vor transforma Teatrul de Vară Mamaia într-un spațiu modern și funcțional, păstrând în același timp elementele arhitecturale ce definesc identitatea sa istorică.

Lucrările vor include reabilitarea clădirilor C1 (intrarea Teatrului de Vară) și C2 (Galeria), refacerea hidroizolațiilor, modernizarea instalațiilor, precum și renovarea finisajelor interioare și exterioare. De asemenea, vor fi înlocuite scaunele vechi cu 1.085 de scaune noi pentru spectatori, iar scena va fi dotată cu echipamente moderne. În plus, vor fi realizate lucrări de reamenajare, atât ale aleilor pietonale, cât și a drumurilor de acces auto și a parcărilor, inclusiv locuri special amenajate pentru persoane cu dizabilități.

Valoarea estimată pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 15.476.792,71 lei fără TVA, iar valoarea totală a investiției se ridică la 24.502.086,51 lei fără TVA, respectiv 29.132.406,85 leicu TVA inclus.

Locul, care altădată găzduia festivaluri, concerte și spectacole de referință, este așteptat să revină în circuitul cultural local și național odată cu finalizarea lucrărilor.

Sursă foto: facebook/Florin Mitroi

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite