AcasăAdministrativ(Galerie Foto) File de istorie tomitană, în centrul Constanței: expoziție inedită în...

(Galerie Foto) File de istorie tomitană, în centrul Constanței: expoziție inedită în aer liber. Edificiul roman cu mozaic își deschide porțile

În cursul anului 2025, în a doua parte a lunii august, un bine-cunoscut punct muzeal constănțean, Edificiul roman cu mozaic, își va redeschide porțile către publicul larg, după o lungă perioadă în care a fost închis pentru restaurarea mozaicului, renovarea clădirii de protecție și dotarea cu sisteme moderne de climatizare.

Restaurarea acestui edificiu a fost un proiect complex, dar absolut necesar, asumat în întregime de către Consiliul Județean Constanța, așa cum a subliniat, în repetate rânduri, președintele CJC, Florin Mitroi.

„Atunci când am preluat mandatul, am spus că vom trata patrimoniul cu respectul pe care îl merită, nu ca pe o povară birocratică, ci ca pe o resursă valoroasă. Restaurarea și redeschiderea Edificiului Roman cu Mozaic a fost un obiectiv clar, pentru care ne-am mobilizat cu seriozitate, alături de echipe de specialiști  în domeniu. Vom continua să investim în restaurarea altor situri istorice și să punem cultura acolo unde îi este locul: în centrul vieții publice. Am convingerea că Edificiul Roman cu Mozaic va redeveni, în cel mai scurt timp, un punct central pe harta culturală și turistică a Constanței”, a declarat Florin Mitroi, președinte CJC.

Până la redeschiderea spre vizitare a punctului muzeal, specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța propun constănțenilor și deopotrivă turiștilor o incursiune prin povestea edificiului, istoricul descoperirii sale și al cercetărilor arheologice.

De asemenea, vor fi evidențiate diferitele etape ale conservării-restaurării și introducerii sale în circuitul de vizitare, practic o trecere în revistă a principalelor prefaceri istorice prin care a trecut monumentul până în prezent. În acest sens, MINA Constanța, cu sprijinul și sub egida Consiliului Județean Constanța, organizează în perioada 11 iulie – 15 august 2025 o expoziție foto-documentară temporară în aer liber (outdoor), pe aleea de intrare în Edificiul roman cu mozaic, accesibilă din Piața Ovidiu.

Prin intermediul materialului foto-documentar păstrat în arhivele MINAC, expoziția va ilustra momente marcante din istoria monumentului, precum și principalele caracteristici ale acestuia, elemente de arhitectură, decor interior, inventarul arheologic păstrat. Istoria în alb-negru va fi completată și cu fotografii recente, care prezintă paleta coloristică reală a mozaicului policrom, dezvăluită după curățarea și restaurarea recentă.

Nu în ultimul rând, expoziția îi va readuce în memoria colectivă pe cei care au făcut posibilă descoperirea, cercetarea, restaurarea-conservarea și deschiderea spre vizitare a complexului antic.

„Vă invităm, așadar, să descoperiți vestigii ale orașului antic, fragmente de artă și arhitectură, elemente de urbanism tomitan și de comerț, toate cele din urmă expresii ale manifestării antichității târzii pe țărmul vest-pontic.

Expoziția File de istorie tomitană: Edificiul roman cu mozaic (sec. IV-VI p.Chr.) – preambul al repunerii în circulație a acestui important punct  muzeal – va putea fi vizitată începând cu 11 iulie 2025, ora 10.00. Vă așteptăm cu drag!”, au transmis reprezentanții CJC.

Sursă foto: CJC

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite