AcasăAnunturiAtenție, constănțeni! Se oprește apa! Mai mulți abonați, afectați

Atenție, constănțeni! Se oprește apa! Mai mulți abonați, afectați

La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale. Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul contractului – CL 34 „Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 – municipiul Constanța”, în valoare de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, începând din noaptea de luni spre marți – 29 octombrie 2024, ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie 2024, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  • Coiciu;
  • Compozitori;
  • Icil;
  • Inel I (cu zona Baba Novac) și Inel II;
  • Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Brătianu;
  • Zona Oil Terminal.

În aceeași perioadă, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele Badea Cârțan, Gară, Abator, Far și Km 4. În funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, transmite RAJA.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare cartier afectat.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite