Pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a procesului electoral aferent alegerilor pentru Președintele României, respectiv pentru Senat și Camera Deputaților, Serviciul de Evidență a Persoanelor Constanța își adaptează programul de lucru cu publicul. Scopul este de a soluționa în mod operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate pentru persoanele cu drept de vot, astfel:
- 30.11.2024 și 07.12.2024: Program de lucru: 08:00 – 16:00
- 01.12.2024 și 08.12.2024: Program de lucru: 07:00 – 21:00
Constănțenii sunt invitați să se prezinte în intervalele menționate pentru rezolvarea solicitărilor privind actele de identitate. Aceștia trebuie să aibă la ei documentele pe care le găsesc pe site-ul instituției: https://primaria-constanta.ro/pagina-dlep/evidenta-persoanelor/acte-necesare-evidenta-populatiei/
Dacă buletinul este expirat și nu se reînnoiește la timp, persoana nu va putea vota, deoarece legislația prevede că pentru exercitarea dreptului de vot, persoanele trebuie să prezinte un act de identitate valabil. De asemenea, în cazul în care buletinul a fost pierdut sau furat, este necesar să se prezinte dovezi în acest sens pentru a obține un nou act.









