AcasăCulturaLansare de carte: „Inima hiperkinetică” de Cristina Bogdan

Lansare de carte: „Inima hiperkinetică” de Cristina Bogdan

Luni, 8 decembrie 2025, de la ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța veți avea prilejul să vă întâlniți cu autoarea recentului volum apărut la Editura Eikon, „Inima hiperkinetică” – Cristina Bogdan.

Cristina Bogdan este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și scriitoare. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, cu un doctorat în filologie, face parte din numeroase organizații academice internaționale. A publicat studii și cărți, cea mai cunoscută fiind „Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate” (2016), volum nominalizat la Premiile „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016. A prezidat mai multe evenimente internaționale, printre care și cel de-al XIX-lea Congres dedicat studiilor despre dansurile macabre și macabru în artă (2021).

„Inima hiperkinetică” este debutul în poezie al conf. univ. dr. Cristina Bogdan, fost prodecan și decan al Facultății de Litere a Universității din București, în perioada 2016-2024.
Cartea și autoarea vor fi prezentate publicului constănțean de Cristina Tamaș și Ion Codrescu, membri ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Lansarea va fi întregită de expoziția de desene din carte, semnate de Constantin Cioc. Evenimentul este moderat de dr. Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

„Bănuiești de la început: e vorba de dinamica iubirii. Femeie devii, nu te naști, spune Simone de Beauvoir, iar acest traseu e urmărit din poem în poem. Fiecare dedicație – un bărbat iubit. Fiecare bărbat iubit – o carte din bibliotecă, un autor, un artist, un gânditor. Fiecare autor – o poezie. Fiecare poezie – o sobră, mascată declarație de dragoste. Un drum prin bibliotecă, arta, cultura (completat splendid de inițiaticele desene cu metamorfoze ale lui Constantin Cioc).

Rutele intime sunt infinite și fiecare femeie parcurge una anume, care o definește. Cristina Bogdan o dezvăluie pe a ei. Pleacă de la Rilke, Mircea Ivănescu, Cehov și ajunge – pe un traseu al libertății, care îi include, între mulți alții, pe Magritte, pe pictorul bisericii Kretzulescu și pe Apostolul Pavel – la linia de sosire, unde femeia il (re)gășeste pe bărbatul ei real. În care se adună câte ceva din toți ceilalți. El este deznodământul. Cred în debuturile poetice târzii”, a spus Ioana Pârvulescu.

„Mișcarea înseamnă viață, uneori inima bate repede, din diverse motive, poate din graba de a fi fericit(ă), poate pentru a desăvârși frumusețea dragostei. Și asta se întâmplă în această carte a clarității sufletului, prima enumerare de minuni semnată de Cristina Bogdan. O serie de dedicații culturale și în final și personale, intime, care construiesc fragmente de lume ce poartă încântările vieții în miezul lor, printr-o tehnică poetică de redare, asamblare și sublimare fără condiționarea sonorității și fără nimic suplimentar dincolo de surprinderea stării de grație. Un rotocol de fum vrăjit, o aromă a „bucatelor frumos aranjate” în cuvinte, o ordine a sentimentelor care se impune cu grație și eleganță. Cehov, Dostoievski, Tarkovski, Saramago și mulți alții devin interlocutori naturali ai poetei într-o dezvăluire a propriei ei lumi, de lumină și speranță, în care învinge îndoiala și teama, topindu-și în final aurul în iubitul real, pe făgașul unor versuri cu un perfect echilibru de respirație și intonație”, a declarat Bogdan O. Popescu.

„Cristina-de-hârtie scrie poeme – lui Mircea Ivănescu, lui Paul Celan, lui Brâncuși, Micului Prinț, zugravului bisericii Kretzulescu și altor câteva zeci de băieți, printre care și tatăl ei și „cel mai real dintre iubiții ei imaginari”, Bogdan. Ceea ce mi-a amintit, firește, de scrisorile lui Herzog al lui Bellow către o galerie de prieteni și inamici imaginari la fel de bogată; însă admirabila diferență specifică a Cristinei Bogdan e că, spre deosebire de Herzog cel cu inima frântă al lui Bellow, ea e convinsă că „inima e adevăratul organ reproducător”. Că totul se produce în inimă – și totul se reproduce în inimă. Iată, cu adevărat, o poezie care nu ne mai lasă să uităm că avem inimă”, a adăugat Radu Vancu.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite