AcasăCulturaMuzeul de Artă Populară Constanța organizează ateliere de Paște pentru elevi și...

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează ateliere de Paște pentru elevi și vizitatori

Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, care a generat tradiții ce trebuie păstrate și conservate în timp. Una dintre acestea este încondeiatul ouălor, un meșteșug ce ocupă un loc deosebit în arta populară românească.

Din punct de vedere documentar, acest obicei a fost menţionat pentru prima dată în jurul anului 1700, de către Antonio Maria Del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu. În memoriile sale, acesta a descris obiceiurile de Paşti de la Curtea Domnească din Bucureşti, consemnând faptul că femeile valahe excelează în această artă.

„În scopul conservării și promovării acestui vechi meșteșug tradițional românesc, și în acest an, la Muzeul de Artă Populară Constanța se derulează proiectul cultural „Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, aflat la a II-a ediție.

Acesta include, pe parcursul a șase zile, o serie de ateliere demonstrative susținute de meșterul popular Fevronia Ciortan, colaboratoare a muzeului”, au transmis reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța.

Astfel, vineri, 04 aprilie, între orele 10.00 și 12.00 și între 13.00 și 15.00 și în săptămâna 07 – 11 aprilie, între orele 10.00 și 12.00 și între 13.00 și 15.00, meșterul constănțean va susține demonstrații de încondeiere tradițională a ouălor și-i va învăța pe vizitatori, dar mai ales pe elevii școlilor partenere, tehnica realizării motivelor decorative trasate pe ou cu ceară de albine, cu ajutorul instrumentului ce poartă denumirea de „chișiță”.

Taxa de participare la aceste activități educative este 30 lei.

Pentru programări, scrieți pe adresa de e-mail muzeuetno@yahoo.com sau puteți suna la numărul de telefon 0241/616.133.

Programările se fac în limita locurilor disponibile.

Sursă foto: facebook/Muzeul de Artă Populară

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite