AcasăCulturaVila Regina Maria din Mamaia va fi restaurată și pusă în valoare...

Vila Regina Maria din Mamaia va fi restaurată și pusă în valoare printr-un amplu proiect cultural. Proiectul a fost adoptat de Guvern

Ministerul Culturii anunță adoptarea, în ședința de Guvern din 8 august 2025, a Hotărârii care permite extinderea cu încă 4 ani a unuia dintre cele mai ample programe de investiții în patrimoniul cultural, derulat cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

Această decizie asigură continuarea lucrărilor de consolidare și restaurare la două obiective emblematice din București – Muzeul Național „George Enescu” – Palatul Cantacuzino și Muzeul „Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu” – și asigură finalizarea acestora până la 30 iunie 2029.

În aceeași ședință, Guvernul a aprobat și proiectul de lege pentru ratificarea noului Acord-cadru de împrumut între România și BDCE. Valoarea acestui împrumut va fi de 140 de milioane de euro acordat de BDCE, sumă care va fi dublată printr-o contribuție echivalentă din bugetul național.

Finanțarea va susține realizarea sau restaurarea completă a 14 obiective culturale de importanță națională și europeană:

  • Construirea sălii de spectacole a Operei Naționale Române din Iași, în continuarea investiției demarate prin împrumutul BDCE pentru finanțarea proiectului LD 2097 (2021), aflat în derulare;
  • Construirea unui corp nou de clădire pentru Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București;
  • Restaurarea și modernizarea integrală a Operei Naționale Române din București și construirea unui depozit de decoruri;
  • Restaurarea și amenajarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu;
  • Restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României;
  • Consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Muzeului Național de Artă Contemporană din București;
  • Restaurarea parțială la interior și refacerea unor instalații la Ateneul Român;
  • Restaurarea și amenajarea Vilei Regina Maria din Mamaia, județul Constanța  și amenajarea terenului aferent;
  • Restaurarea și punerea în valoare a domeniului (casa-muzeu, capela și anexele) de la Tescani, jud. Bacău – Secția „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” a Muzeului Național „George Enescu”;
  • Consolidarea și restaurarea Casei Samurcaș din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român;
  • Restaurarea și punerea în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași;
  • Consolidarea, restaurarea și amenajarea Vilei arhitectului Paul Gottereau – spațiu cultural al Institutului Național al Patrimoniului din București;
  • Restaurarea și amenajarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca;
  • Consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Administrației Fondului Cultural Național, din București.

Implementarea este programată pentru perioada 2026-2033 și va fi realizată de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului.

Proiectele vor avea și un impact economic prin crearea de locuri de muncă și creșterea veniturilor generate de turism. 

Ca urmare a aprobării proiectului legii de ratificare de către Guvernul României, propunerea de act normativ va fi înaintată Parlamentului României spre dezbatere și vot.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite