AcasăCulturaZiua Etniei Tătare va fi sărbătorită la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Etniei Tătare va fi sărbătorită la Biblioteca Județeană Constanța

La Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța se va sărbători Ziua Etniei Tătare în colaborare cu Asociația de Cultură Tătară BARSIN. BIRSIN – „Exiști. Ești unic”, al cărei președinte este prof.univ.dr. Ibram Nuredin.

Evenimentul propune o masă rotundă la care vor lua cuvântul: prof.univ.dr. Ibram Nuredin, Ovidiu Dunăreanu, președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, dr. Luminița Stelian, bibliotecar și Ali Osber, bibliotecar, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Se va prezenta cartea „Tătarii din Dobrogea”, volumul 6 – „Pagini de memorie culturală identitară la tătarii din Dobrogea”, din seria „Spiritualitate tătară”, autor prof.univ.dr. Ibram Nuredin. Volumul va fi prezentat de muzeograf dr. Lavinia Dumitrașcu.

Întâlnirea va cuprinde un moment muzical susținut de Iulian Bratu și Ionuț Neagu, soliști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, Ali Ridvan, interpret de muzică tradițională tătară și un recital de poezie în tătară crimeeană.

Sala de evenimente, parter, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Str. Mircea cel Bătrân, nr. 104A

Evenimentul va avea loc vineri, 12 decembrie 2025, ora 14.00. Acesta este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite