AcasăAdministrativEXCLUSIVITATE! (Foto/Video) Amenințări și teroare: Cafeneaua din Constanța care a transformat viața...

EXCLUSIVITATE! (Foto/Video) Amenințări și teroare: Cafeneaua din Constanța care a transformat viața locatarilor într-un coșmar. Preotul acuză, patronul răspunde!

Amenințări și teroare! Așa descrie George Zante, un preot din Constanța, viața pe care o trăiește de ceva vreme. Vinovatul, spune el, ar fi chiar proprietarul unei cafenele de la parterul blocului în care acesta locuiește, chiar în zona Delfinariu.

George Zante a contactat echipa ȘtiriLaMinut pentru a face publică această situație tensionată care afectează mai mulți locatari, dar și pe reprezentanții unei unități de învățământ.

Totul a început atunci când zgomotul devenise insuportabil pentru cei care locuiesc în acel bloc. Preotul constănțean ne-a trimis dovezi audio care susțin disconfortul creat de ceea ce se petrece în cafenea.

Amenințările, spune George, nu s-au oprit doar la el. O altă vecină, a cărei identitate n-o vom divulga, se află în aceeași situație. Este amenințată și umilită chiar și în mediul online de către proprietarul cafenelei, susține femeia.

În acest sens, aceasta a făcut o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, plângere pe care o regăsiți mai jos. Ba mai mult, ne-a mărturist faptul că au fost făcute mai multe reclamații la diferite instituții.

Iată ce spune locatara:

Și nu doar locatarii sunt deranjați de această cafenea, ci și reprezentanții Liceului Energetic din Constanța, deoarece distanța mică le permite elevilor să se oprească la cafea, în loc să meargă la ore. Acest lucru a fost confirmat și de prof. Claudia Nițu, directorul unității de învățământ.

Iată declarația Claudiei Nițu, directorul Liceului Energetic:

Există și dovezi în acest sens. Pe adresa redacției ȘtiriLaMinut au fost trimise fotografii în care apar mai mulți tineri care stau la o masă, beau cafea și fumează.

Reacția comunității și escaladarea conflictului

În urma plângerilor locatarilor, atât proprietarul, cât și chiriașul cafenelei au fost notificați cu privire la nemulțumirile exprimate și li s-a cerut respectarea dorinței comunității. Însă, în loc de o rezolvare amiabilă, situația a degenerat rapid într-un conflict deschis.

Când președintele Asociației de Locatari a prezentat o hârtie oficială privind programul cafenelei, proprietarul a reacționat agresiv, recurgând la amenințări fizice și online, susține preotul. De asemenea, acesta ne-a mai spus că a instigat la violență prin intermediul rețelelor de socializare, folosind un limbaj jignitor și obscen la adresa locatarilor, pe nu mai puțin de cinci pagini de Facebook.

Intervenția autorităților și acțiunile controversate

Locatarii au apelat și la poliție, iar agresorului i s-a deschis un dosar penal.

Iată răspunsul Poliției Municipiului Constanța și cel al IPJ Constanța:

„În referire la petiția dumneavoastră pe care ați adresat-o Poliției Municipiului Constanța/IPJ Constanța (…) vă comunicăm faptul că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „amenințare” (…), fapt pentru care petiția dumneavoastră a fost înregistrată în evidețele dosarelor penale cu autori cunoscuți”.

Cu toate acestea, comportamentul său nu s-a schimbat. Mai mult, acesta a amplasat pancarte pe trotuarul din fața blocului cu mesaje jignitoare, precum „Ocoliți, gunoaielor!”.

Situația a luat o turnură și mai gravă când vecinii au raportat că acesta ar fi capturat o pisică dintr-o grădină din apropiere și ar fi omorât-o.

Și nu este singura acuzație adusă patronului. Locatarii au trimis cereri către Primăria Constanța în care susțin că acesta ar fi distrus spațiul verde.

„Gardul viu și florile din fața blocului au fost tăiate fără acordul locatarilor la solicitarea proprietarului cafenelei. De asemenea, a fost blocat trotuarul prin montarea unor stâlpișori”, a scris unul dintre locatari.

Apelul locatarilor

În luna mai 2023, locatarii blocului au făcut o cerere către Asociația de Proprietari nr. 358 prin care aduceau la cunoștință faptul că nu sunt de acord cu amenajarea acestei cafenele: „NU SUNT de acord cu amenajarea la parterul blocului a unui spațiu comercial ce are ca obiect comercializarea de băuturi alcoolice (bar/restaurant) sau activități privind jocurile de noroc, casă de pariuri sau sală de jocuri electronice”. Cererea a fost semantă de 12 locatari.

Tot atunci, a fost solicitat și un punct de vedere din partea conducerii Liceului Energetic cu privire la „înființarea unui spațiu comercial destinat jocurilor de noroc”:

Locuitorii din zonă își doresc ca această cafenea să fie închisă, considerând-o un factor perturbator care afectează siguranța și bunăstarea comunității. Ei cer sprijinul autorităților pentru a pune capăt acestui conflict și pentru a restabili liniștea în cartier.

Locatarii au trimis mai multe cereri către Primăria Constanța, în care își exprimă motivele pentru care solicită închiderea cafenelei.

Ce spun autoritățile?

Din păcate, în anul 2023, consilierii locali din Constanța au modificat regulamentul activităților comerciale printr-un proiect de hotărâre. Astfel, dacă programul de funcționare este între 08.00 și 22.00, patronii care vor să deschidă baruri sau restaurante nu mai au nevoie de acceptul locatarilor sau Asociației de Proprietari, iar acest lucru este nelegal în opinia experților.

Contactat telefonic, Costin Răsăuțeanu, viceprimarul municipiului Constanța a declarat pentru Știri La Minut că nu va rămâne pasiv în cazul în care există comportamente care afectează buna conviețuire a constănțenilor.

„Regulamentul urmează să fie modificat și va include obligativitatea obținerii acordului vecinului în cazul în care spațiul destinat desfășurării activității nu are funcțiunea de alimentație publica De asemenea, nu vor fi tolerate comportamentele care afectează buna conviețuire a locuitorilor din zonă. Totodată dacă activitatea desfășurată contravine normelor morale și are un impact negativ asupra parcursului educațional al elevilor, precum și multiple sesizări înregistrate și procese verbale pentru disturbarea liniștii publice, autorizația poate fi anulată”, a declarat Costin Răsăuțeanu, viceprimarul municipiului Constanța.

Reacția proprietarului cafenelei

Am stat de vorbă și cu Marian Catrangiu, patronul cafenelei. Acesta ne-a spus că și el a deschis un proces penal și că toate acuzațiile „s-au dovedit a fi calomnioase”.

„Am deschis Proces Penal!

Toate acuzațiile s-au dovedit a fi calomnioase, în urma nenumăratelor controale ale instituțiilor statului, nu am nici măcar avertisment! Nu am alcool, boxe, nu sunt manelist! Am absolvit UPB-ISB-ingineri zi! Reclamanții nu au minte, studii, servicii!!!! Trăiesc din postări pe internet și mint că ajută oamenii străzii! Care este sursa lor de venit?

Ce au avut cu frizerițele și cu cei dinaintea mea?”, ne-a spus patronul cafenelei.

Întrebat dacă și-a amenințat vecinii, proprietarul cafenelei a afirmat că acele cuvinte nu îi aparțin.

De asemenea, Marian Catrangiu a mai spus că a depus și el o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. În documentul redactat, patronul răspunde tuturor acuzațiilor aduse de vecini, inclusiv celei potrivit căreia ar fi amenajat „stâlpișori”.

Acesta susține că a primit un răspuns chiar de la Primăria Constanța, prin care i se acordă dreptul de a face delimitări.

„Răspunsul Primăriei nr…/12.11.2024: „Sunt permise delimitări perimentrale ale teraselor prin HCL nr. 261/2023”, adică am dreptul ca să delimitez proprietatea/terasa și să interzic accesul celor care trec cu saci menajeri sau bagaje voluminoase doar cnd sunt clienți (…), am filmări doveditoare, la îndemnul celor de la Secția 1 Poliție Constanța”, se arată în document.

Mai jos aveți întregul documentul redactat de patronul cafenelei:

Rămâne de văzut dacă autoritățile vor interveni pentru soluționarea acestei situații tensionate. Vom reveni cu detalii!

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite