AcasăEducatie800.000 de euro pentru dezvoltarea educației digitale la Universitatea „Ovidius” din Constanța

800.000 de euro pentru dezvoltarea educației digitale la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat, recent, la un atelier de lucru cu tema „Utilizarea tehnologiilor de realitate extinsă în educație și cercetare științifică”, organizat la Cairo, în Egipt. În același context, a avut loc și ședința inaugurală a Proiectului „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală”, acronim – UPTAKERS, finanțat de Comisia Europeană, prin Agenția pentru Educație și Cultură.

În prima parte a evenimentului, reprezentanții Universității „Ovidius” din Constanța au prezentat tendințele actuale în domeniul tehnologiilor de realitate extinsă și modul în care colectivul UOC utilizează aceste tehnologii în activitățile de cercetare științifică dedicate creșterii rezilienței pentru adaptare la schimbările climatice.

De asemenea, au fost detaliate activitățile desfășurate în cadrul UOC pentru utilizarea tehnologiilor de realitate virtuală în activitățile de educație, precum și modul în care sunt reconfigurate laboratoarele de la unele discipline predate la specializările de Autovehicule Rutiere și Energetică Industrială pentru a permite utilizarea pe scară largă a acestor tehnologii în scopul creșterii eficacității și atractivității actului de predare pentru studenți.

„În cea de-a doua parte a evenimentului, le-am prezentat participanților detalii cu privire la activitățile care vor fi realizate în cadrul proiectului UPTAKERS și am convenit ca noile cursuri care vor fi dezvoltate să adreseze utilizarea tehnologiilor de realitate extinsă pentru activitatea didactică și integrarea tehnologiilor avansate de inteligență artificială în cadrul acestor aplicații. Vor fi realizate, testate și validate cursuri pentru domenii de specializare precum: inginerie mecanică, electrică, construcții, arhitectură și medicină, care vor folosi pe scară largă tehnologiile de tip realitate extinsă ”, precizează prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului UPTAKERS.

Proiectul „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală”, acronim – UPTAKERS, contact de grant nr. 101179167/2024, are un buget total de 800.000 de euro și este implementat pe o durată de trei ani în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Universitatea Ovidius din Constanța (coordonator), Universitatea „La Sapienza” din Roma (Italia) și Universitatea Politehnica a Cataloniei din Barcelona (Spania).

Universitățile beneficiare din cadrul proiectului sunt: Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim, Egipt, Universitatea Viitorului din Egipt, Universitatea din Monastir, Tunisia, Universitatea din Sousse, Tunisia, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iordania, Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa, Iordania și Centrul de Calcul „El Khawaizmi”, Tunisia.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite