Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2024) constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și a unei probe scrise.
Proba scrisă s-a desfășurat miercuri, 17 iulie, începând cu ora 9:00, în 114 centre de concurs din 41 de județe și municipiul București și a avut o durată de 4 ore.
Având în vedere prognoza meteorologică anunțată (Cod Roșu de caniculă), în mai multe județe, centrele de concurs desemnate inițial au fost schimbate pentru a se asigura climatizare corespunzătoare în sălile de examen.
În județele unde nu a fost posibilă schimbarea centrelor, s-au depus eforturi pentru dotarea sălilor de examen cu aparate mobile de aer condiționat prin intermediul DSU. În toate centrele au fost asigurate apă potabilă și asistență medicală.
Durata probei scrise a fost prelungită pentru 22 de candidați
„Durata probei scrise poate fi prelungită cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă). În aceste cazuri (22 de candidați din 9 județe/Capitală – în acest an), comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective, cu informarea Ministerului Educației.”, a transmis Ministerul Educației.
Pentru examenul de titluarizate s-au înscris peste 37.500 candidați, dintre care peste 6.800 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.
La proba scrisă au participat candidații care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5.
„După susținerea inspecțiilor speciale la clasă și a probelor practice au rămas cu drept de participare la proba scrisă peste 35.967 de candidați, dintre care 6.585 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.
În cadrul concursului sunt testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului.”, mai precizează sursa citată.
Câte posturi sunt disponibile la nivel național
La nivel naţional sunt disponibile 9.933 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 8.691 complete (6.606 urban +1.885 rural) și 1.242 incomplete (673 urban + 569 rural).
Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:
- Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română: 1.384;
- Educatoare/profesor pentru educaţie timpurie (învățământ preșcolar): 1.295;
- Educator/profesor pentru educaţie timpurie (învățământ antepreșcolar): 1.089;
- Profesor – consilier şcolar: 628.
Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor din învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 8.000 de candidați), respectiv posturilor din învățământul primar cu predare în limba română (peste 5.300 de candidați). De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport – profesori (peste 3.100 de candidați), limba și literatura română (peste 2.200 de candidați) și limba engleză (peste 1.800 de candidați).
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Când se vor afișa rezultatele?
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 23 iulie, după afişarea rezultatelor, respectiv în data de 24 iulie.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 31 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 – 6 august.
Precizăm că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.









