Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda fizica la Colegiul Naţional ”Samuel von Brukenthal”, întrucât și-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă.
Confirmarea a venit din partea purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă, pentru Agerpres.
Potrivit declarațiilor, postul de profesor de fizică în limba germană la Colegiul Naţional “Samuel von Brukenthal” a fost scos la concurs. Acesta va avea loc în luna iulie, iar până atunci orele predate de Klaus Iohannis vor fi asigurate de un profesor „detașat în interesul învățământului”.
Administraţia Prezidenţială a confirmat de asemenea informația, precizând că „Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă”.
Sursa: Agerpres
Foto: Facebook/Klaus Iohannis









