AcasăEducatiePromovabilitate sub 30% în peste zece licee din județul Constanța, după sesiunea...

Promovabilitate sub 30% în peste zece licee din județul Constanța, după sesiunea de Bac iunie 2025

După soluționarea contestațiilor, județul Constanța a înregistrat o creștere semnificativă în privința promovabilității la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Procentul de promovare a crescut de la 74% la 76,2%, ceea ce a determinat urcarea județului cu o poziție în ierarhia națională.

În total, au fost depuse 1.629 de contestații, distribuite astfel:

  • 696 pentru proba Ea) – Limba și literatura română,
  • 454 pentru proba Ec) – Disciplina obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie),
  • 479 pentru proba Ed) – Disciplina la alegere a profilului și specializării.

Dintre aceste contestații, doar 10 lucrări au avut note modificate cu mai mult de 1,5 puncte, semn că evaluarea inițială s-a încadrat, în mare parte, în parametrii corecți.

Pentru candidații din seria curentă, rata de promovare a ajuns la 81,2%, cu două puncte procentuale mai mult față de rezultatele inițiale. Această creștere reconfirmă eforturile depuse de elevi, profesori și instituțiile de învățământ din județ pentru obținerea unor rezultate cât mai bune.

Reamintim că, din cele 23 de medii de 10 obținute la nivel național, 2 sunt din județul Constanța. În ceea ce privește notele de 10 pe fiecare probă, situația este următoarea (înainte de constestații):

  • la proba Ea): 13 note de 10;
  • la proba Ec): 163 note de 10;
  • la proba Ed): 121 note de 10.

Procentul de promovabilitate pe unități de învățământ

– Bacalaureat, sesiunea iunie 2025, după contestații –

UnitatePromovabilitate
LICEUL TEHNOLOGIC ’DOBROGEA’ CASTELU100
LICEUL TEORETIC ’LUCIAN BLAGA’ CONSTANŢA100
LICEUL TEORETIC ’OVIDIUS’ CONSTANŢA100
COLEGIUL NAŢIONAL ’MIRCEA CEL BĂTRÂN’ CONSTANŢA99,5
LICEUL TEORETIC ’GEORGE CĂLINESCU’ CONSTANŢA99,32
LICEUL TEORETIC ’TRAIAN’ CONSTANŢA98,94
COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC ’CONSTANTIN BRĂTESCU’ CONSTANŢA97,76
LICEUL TEORETIC ’NICOLAE BĂLCESCU’ MEDGIDIA97,5
COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR ‘ALEXANDRU IOAN CUZA’ CONSTANȚA97,35
COLEGIUL NAŢIONAL ’MIHAI EMINESCU’ CONSTANŢA96,65
LICEUL TEORETIC ’DECEBAL’ CONSTANŢA95,54
COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE ’REGINA MARIA’ CONSTANŢA94,9
LICEUL TEORETIC ’CALLATIS’ MANGALIA94,25
LICEUL TEORETIC INTERNAŢIONAL DE INFORMATICĂ CONSTANŢA94,12
COLEGIUL COMERCIAL ’CAROL I’ CONSTANŢA91,33
LICEUL TEORETIC ‘ANGHEL SALIGNY’ CERNAVODĂ88,68
LICEUL TEORETIC ’GEORGE EMIL PALADE’ CONSTANŢA88,68
LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTROTEHNICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII CONSTANŢA87,5
LICEUL TEORETIC MURFATLAR78,38
LICEUL ECONOMIC ’VIRGIL MADGEARU’ CONSTANŢA77,65
LICEUL TEORETIC ’CARMEN SYLVA’ EFORIE76,67
LICEUL TEORETIC ’IOAN COTOVU’ HÂRŞOVA73,13
COLEGIUL ECONOMIC MANGALIA73,11
LICEUL TEORETIC ‘MIHAIL KOGĂLNICEANU’ MIHAIL KOGĂLNICEANU70,37
LICEUL TEHNOLOGIC ’IOAN N.ROMAN’ CONSTANŢA69,81
SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ’SFÂNTUL CUVIOS DIONISIE EXIGUUL’ CONSTANŢA68,42
LICEUL TEHNOLOGIC ’DRAGOMIR HURMUZESCU’ MEDGIDIA64,57
LICEUL TEORETIC NEGRU VODĂ61,76
LICEUL TEHNOLOGIC ’PONTICA’ CONSTANŢA59,09
LICEUL TEHNOLOGIC ’LAZĂR EDELEANU’ NĂVODARI58,39
LICEUL TEHNOLOGIC ’NICOLAE TITULESCU’ MEDGIDIA58,33
COLEGIUL NAŢIONAL ’KEMAL ATATURK’ MEDGIDIA57,89
LICEUL DE MARINĂ CONSTANŢA56,63
LICEUL TEHNOLOGIC ’C.A.ROSETTI’ CONSTANŢA56,52
LICEUL TEHNOLOGIC ’ION PODARU’ OVIDIU56,25
LICEUL COBADIN51,85
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ’NICOLAE ROTARU’ CONSTANŢA51,75
LICEUL TEHNOLOGIC CRUCEA50
LICEUL TEHNOLOGIC ’GHEORGHE MIRON COSTIN’ CONSTANŢA44,26
LICEUL TEHNOLOGIC ’ION BĂNESCU’ MANGALIA43,08
LICEUL TEHNOLOGIC ’CARSIUM’ HÂRŞOVA41,67
LICEUL TEHNOLOGIC ’AXIOPOLIS’ CERNAVODĂ40
LICEUL TEHNOLOGIC TOPRAISAR38,89
LICEUL TEORETIC BĂNEASA38,46
LICEUL TEORETIC ’PONTUS EUXINUS’ LUMINA36,84
LICEUL TEHNOLOGIC ’TOMIS’ CONSTANŢA36,73
LICEUL ENERGETIC CONSTANȚA36,07
LICEUL AGRICOL POARTA ALBĂ33,33
LICEUL TEHNOLOGIC ’CONCORD’ CONSTANŢA33,33
LICEUL TEHNOLOGIC ’NICOLAE DUMITRESCU’ CUMPĂNA33,33
LICEUL ‘EDUCAȚIA VIITORULUI’ CONSTANȚA31,25
LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM ’SPIRU HARET’ CONSTANŢA28
LICEUL TEHNOLOGIC COGEALAC25
LICEUL ’REGELE CAROL I’ OSTROV23,53
LICEUL TEHNOLOGIC ’GHEORGHE DUCA’ CONSTANŢA22,22
LICEUL TEORETIC ’EMIL RACOVIŢĂ’ TECHIRGHIOL22,22
LICEUL TEHNOLOGIC ’DIMITRIE LEONIDA’ CONSTANŢA20
LICEUL TEHNOLOGIC INDEPENDENŢA0
LICEUL TEHNOLOGIC ’MIHAI VITEAZUL’ MIHAI VITEAZU0
LICEUL TEHNOLOGIC ’NICOLAE ISTRĂŢOIU’ DELENI0

LICEUL TEHNOLOGIC INDEPENDENŢA: 2 candidați, promoție curentă – 1 nepromovat și 1 cu statut ABSENT.

LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI VITEAZUL” MIHAI VITEAZU: 1 candidat, promoții anterioare, cu statut ABSENT

LICEUL TEHNOLOGIC „NICOLAE ISTRĂŢOIU” DELENI: 2 candidați – 1 din promoția curentă, nepromovat, și 1 din promoții anterioare, cu statut ABSENT.

„Precizăm că promovabilitatea se calculează ca medie între cele două sesiuni din anul respectiv. De exemplu, LICEUL TEHNOLOGIC ’MIHAI VITEAZUL’ MIHAI VITEAZU a avut în anul trecut promovabilitate 100%. Cei doi candidați din promoții anterioare nu au promovat în vară, dar au promovat amândoi în sesiunea de toamnă”, transmite IȘJ Constanța.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite