AcasăEducatie„Rolul Poliției Locale în sistemul de ordine publică”, la Universitatea „Ovidius”

„Rolul Poliției Locale în sistemul de ordine publică”, la Universitatea „Ovidius”

Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, vineri, 19 aprilie 2024, cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale „Rolul Poliției Locale în sistemul de ordine publică”.

La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, ai Poliției Locale Constanța și ai administrației publice locale, alături de cadre didactice de la Universitatea din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și UOC.

„Poliția Locală este, prin definiție, o instituție aflată în slujba comunității, al cărei rol, însă, nu se limitează la aplicarea legii, ci constă, de asemenea, în a construi și în a menține încrederea și legătura cu comunitatea. În acest moment, se află în dezbatere publică un proiect de lege care va redefini rolul și importanța Poliției Locale, dar și a statutului polițistului local. Prin intermediul acestui act normativ se urmărește recunoașterea locului Poliției Locale în rândul structurilor de ordine și siguranță publică și se propune definirea Poliției Locale ca un sistem dual de ordine și siguranță publică. Acest sistem va fi concretizat prin exercitarea unor competențe partajate, împreună cu Poliția Română.”, a precizat prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.

Printre temele dezbătute în cadrul conferinței se numără: rolul Poliției Locale pentru securitatea națională, efectele produse de fenomenul dezinformării asupra misiunilor de ordine publică ale Poliției Locale și digitalizarea raportului dintre cetățeni și Poliția Locală.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite