AcasăEvenimentA fost păcălită prin metoda „Accidentul”. O femeie a rămas fără 7.500...

A fost păcălită prin metoda „Accidentul”. O femeie a rămas fără 7.500 lei, 600 de euro și mai multe bijuterii de aur

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au propus spre arestare un bărbat, de 36 de ani, suspectat de comiterea faptei.

Astfel, la data de 21 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi obținut de la o femeie, de 52 de ani, suma de 7.500 de lei și 600 de euro prin declinarea falsei calități de doctor.

Totodată, împreună cu alți doi bărbați, de 36 și 62 de ani, ar fi determinat și ulterior ar fi obținut de la persoana vătămată mai multe bijuterii din aur, prejudiciul total fiind în valoare de 53.500 de lei.

În urma administrării probatoriului în cauză, pe numele persoanei în cauză a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ceilalți doi bărbați, de 36, respectiv 62 de ani, se află deja în arest, într-o altă cauză, fiind încarcerați la Inspectoratul Județean de Poliție Dolj și urmează a fi transferați la Constanța în vederea luării măsurilor legale și audierii acestora.

Activitatea a fost realizată în baza unui schimb de informații operative între polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroului de Investigații Criminale și polițiștii Secției 5 Poliție Craiova.

Ce spune IPJ Constanța?

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța atrage atenția cu privire la tentativele de înșelăciune prin metoda cunoscută sub denumirea de „Accidentul”.

Această formă de fraudă se bazează exclusiv pe exploatarea vulnerabilității emoționale a victimelor, de cele mai multe ori persoane vârstnice, care sunt luate prin surprindere de apeluri telefonice alarmante.

Scenariul standard implică un interlocutor care își asumă o calitate oficială, precum cea de medic, avocat sau polițist, și care susține că o rudă apropiată a apelatului a fost implicată într-un eveniment rutier grav, fiind necesare sume de bani urgente pentru intervenții medicale sau pentru evitarea rigorilor legii.

Poliția constănțeană subliniază faptul că niciun reprezentant al instituțiilor de stat sau al unităților medicale nu va solicita vreodată sume de bani prin intermediul telefonului și nici nu va condiționa actul medical sau juridic de primirea unor astfel de plăți către intermediari.

„Este esențial să nu oferiți date personale, adresa de domiciliu sau informații despre economiile dumneavoastră și să nu acceptați sub nicio formă vizita unor persoane necunoscute care pretind că sunt trimise de familie pentru a ridica banii.

Cooperarea rapidă cu autoritățile ne ajută să tragem la răspundere persoanele care profită de buna-credință a cetățenilor.

Siguranța dumneavoastră și a bunurilor dumneavoastră rămâne prioritatea noastră, iar prudența în fața unor solicitări neașteptate este cea mai eficientă metodă de prevenire”, transmit polițiștii constănțeni.

Sursă foto: rol ilustrativ

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite