Un accident rutier s-a produs astăzi pe Autostrada A2, la kilometrul 175, pe sensul de mers către București, între Medgidia și Cernavodă. În coliziune au fost implicate inițial șapte autoturisme, însă în urma evaluărilor de la fața locului s-a confirmat că opt autovehicule au fost avariate.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare: SMURD B2 Cernavodă, SAJ (două echipaje B2), ATPVM și ASAS Medgidia, resurse mobilizate pentru acordarea primului ajutor și evaluarea persoanelor implicate în accident.
Salvatorii au găsit patru victime, toate conștiente și cooperante:
- femeie cu traumatism la membrul superior;
- femeie cu traumatism cranio-cerebral (TCC);
- copil de 4 ani cu traumatism cranio-cerebral;
- bărbat cu traumatism la nivelul coloanei lombare.
Cele patru persoane – printre care și o mamă de 31 de ani și copilul ei în vârstă de 4 ani – au fost evaluate la fața locului și ulterior transportate la spital pentru investigații suplimentare.
În total, 14 persoane se aflau în autovehiculele implicate, însă doar cele patru victime au necesitat îngrijiri medicale.
Traficul pe A2 s-a desfășurat cu dificultate, circulația fiind deviată pe banda de urgență și parțial pe o bandă de mers, până la finalizarea cercetărilor și eliberarea carosabilului.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară dirijat, pe banda de urgență, pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, la kilometrul 175, în zona localității Medgidia, județul Constanța, după ce mai multe autovehicule implicate într-o coliziune au rămas imobilizate pe benzile de rulare. În urma accidentului, două persoane rănite au necesitat transportul la spital.
Se estimează reluarea circulației după ora 18.30”, potrivit Infotrafic.
Sursă foto: rol ilustrativ






