Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost sesizați prin apel la numărul 112 despre producerea unui accident rutier, care a avut loc în această dimineață, în localitatea constănțeană Gălbiori.
A fost vorba de un tir încărcat cu piatră, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, neîncarcerată, potrivit ISU „Dobrogea”.
La fața locului a fost trimis un SMURD B și un SAJ B2.
„Șoferul tirului a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism lombar. Acesta a refuzat transportul la spital.”, a spus dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța.












