AcasăEveniment(Audio) Doi bărbați au căzut de la etajul unui restaurant din Constanța

(Audio) Doi bărbați au căzut de la etajul unui restaurant din Constanța

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane ar fi căzut de la etajul 1 al unui restaurant de pe strada Arcului.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este vorba de doi bărbați, de 39 de ani, respectiv 65 de ani.

Din primele cercetări efectuate rezultă că cei doi s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe scări. În cădere, ar fi rupt balustrada scărilor.

Bărbați au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto cu rol ilustrativ: Pexels

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite