AcasăEvenimentBărbat depistat cu parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute

Bărbat depistat cu parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute

Marți, 29 iulie a.c., în jurul orei 21:40, un echipaj al Jandarmeriei Mobile Constanța a depistat un bărbat, în zona unui magazin din Costinești, care ar fi oferit spre vânzare trecătorilor parfumuri purtând însemnele unor mărci cunoscute, existând suspiciuni privind autenticitatea acestora.

În urma legitimării și a controlului efectuat, au fost găsite 7 produse susceptibile de a fi contrafăcute. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana a fost condusă la secția de poliție, pentru întocmirea documentelor procedurale, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Reamintim cetățenilor că achiziționarea și comercializarea produselor contrafăcute reprezintă o încălcare a legii, iar aceste fapte prejudiciază drepturile consumatorilor. Punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sursă foto: GMJ Constanța

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite