AcasăEvenimentCinci infracțiuni, constatate de polițiștii rutieri în noaptea de 1 Mai!

Cinci infracțiuni, constatate de polițiștii rutieri în noaptea de 1 Mai!

În noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de amploare pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Direcției Rutiere din Poliția Română, iar la activitățile desfășurate au participat polițiști rutieri din județele Constanța, Ilfov, Călărași, Brăila, Galați și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație, cu precădere în stațiunile de pe litoralul Mării Negre.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate zece sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate cinci infracțiuini la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 22.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, în stațiunea Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism în stațiunea Mamaia.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite