La simularea națională a examenului de Evaluare Națională pentru elevii din clasele a VIII-a au participat la nivelul județului Constanța 5.418 elevi. În urma finalizării etapei de evaluare a lucrărilor au fost înregistrate următoarele rezultate:
- disciplina Limba și literatura română (72% note peste 5, 28% note sub 5):
- note între 9 și 10- 8%;
- note între 8 și 8.99- 18%;
- note între 7 și 7.99- 17%;
- note între 6 și 6.99- 15%;
- note între 5 și 5.99- 14%;
- disciplina Matematică (68% note peste 5, 32% note sub 5):
- note între 9 și 10- 4%;
- note între 8 și 8.99- 15%;
- note între 7 și 7.99- 17%;
- note între 6 și 6.99- 16%;
- note între 5 și 5.99- 16%.
Rezultatele se comunică individual, copiilor și părinților/tutorilor legali. Această comunicare va fi urmată de aplicarea unor planuri de pregătire remedială la nivelul fiecărei unități de învățământ.
„Simularea națională reprezintă o măsură a situației de fapt, un reper pentru etapa de pregătire care urmează până la susținerea examenului propriu-zis. Este important ca elevii să se responsabilizeze în această direcție, astfel încât să își poată echilibra așteptările, proiecțile, cu rezultatele finale”, a afirmat Lucreția-Claudia Portase, inspector școlar general.
Când vor avea loc Examenele Naționale
Calendarul Evaluării Naționale
- 10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
- 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
- 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Sursă foto: rol ilustrativ






