AcasăEvenimentEra arestat la domiciliu, dar a plecat la plimbare cu mașina. Nu...

Era arestat la domiciliu, dar a plecat la plimbare cu mașina. Nu avea nici permis

La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și evadare.

Astfel, la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22.20, bărbatul a fost depistat de polițiști în parcarea unei stații de alimentare cu carburant de pe șoseaua Mangaliei.

La vederea polițiștilor, bărbatul a urcat la volanul unui autoturism și a încercat să fugă, fiind interceptat pe strada Hatman Arbore.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar față de acesta instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 11 iunie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Sursă foto: rol ilustrativ

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite