AcasăEvenimentExplozie într-o locuință din Râmnicu Sărat. O persoană a suferit arsuri

Explozie într-o locuință din Râmnicu Sărat. O persoană a suferit arsuri

Deflagrația s-a produs la sistemul de încălzire a apei montat în interiorul grupului sanitar

Astăzi, în jurul orei 11:11, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină în municipiul Râmnicu Sărat, în urma producerii unei explozii la o locuință.

La fața locului au acționat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Echipajele au procedat la ventilarea încăperilor prin deschiderea ferestrelor și la oprirea alimentării cu energie electrică și gaze, pentru eliminarea oricăror riscuri suplimentare.

Din primele informații, deflagrația s-a produs la sistemul de încălzire a apei montat în interiorul grupului sanitar. În urma explozii, încăperea a fost afectată, precum și o porțiune din acoperișul situat deasupra acesteia.

Paramedicii SMURD au acordat prim ajutor unei persoane în vârstă de 74 de ani, care prezenta arsuri de gradul I la nivelul feței. Pacientul a fost ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.

În contextul producerii unor incidente generate de explozii la sisteme de încălzire a apei sau la instalațiile interioare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău recomandă cetățenilor să adopte o serie de măsuri menite să prevină astfel de situații și să reducă riscurile pentru viață și locuință.

  1. Verificați periodic instalațiile și echipamentele
  • Apelați la personal autorizat pentru montarea, verificarea și întreținerea sistemelor de încălzire a apei (boilere, instanturi, centrale).
  • Nu efectuați modificări sau reparații improvizate la instalațiile electrice, de gaze sau sanitare.
  • Asigurați-vă că valvele, conexiunile și conductele sunt în stare bună și nu prezintă scurgeri.
  1. Asigurați o ventilare corespunzătoare a încăperilor
  • Nu astupați orificiile de aerisire ale încăperilor în care funcționează aparate ce folosesc gaz sau energie electrică pentru încălzire.
  • Aerisiți periodic încăperile pentru a preveni acumularea de vapori sau gaze inflamabile.
  1. Utilizați corect echipamentele de încălzire
  • Nu suprasolicitați sistemele și nu le folosiți în alt scop decât cel prevăzut de producător.
  • Respectați instrucțiunile de utilizare și recomandările din manualele tehnice.
  • Deconectați aparatele dacă observați zgomote neobișnuite, miros de gaz sau funcționare defectuoasă.
  1. Protejați zona din jurul echipamentelor
  • Nu depozitați materiale inflamabile în apropierea sistemelor de încălzire, tablourilor electrice sau instalațiilor de gaz.
  • Asigurați acces facil pentru verificări și intervenții în caz de urgență.
  1. Cum acționați în cazul unei suspiciuni de defecțiune
  • Închideți imediat alimentarea cu energie electrică sau gaz.
  • Aerisiți încăperea prin deschiderea ferestrelor.
  • Nu utilizați întrerupătoare, aparate electrice sau surse de foc.
  • Părăsiți zona și apelați la 112 dacă există risc de explozie sau scurgeri de gaz.

ISU Buzău recomandă tuturor cetățenilor să trateze cu responsabilitate întreținerea instalațiilor și echipamentelor din locuință, pentru prevenirea unor evenimente care pot pune în pericol viața, bunurile și integritatea locuinței.

Sursă foto: rol ilustrativ

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite