AcasăEveniment(Foto) Mii de jucării contrafăcute, descoperite într-un container aflat în Portul Constanța

(Foto) Mii de jucării contrafăcute, descoperite într-un container aflat în Portul Constanța

La data de 28 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au verificat un container sosit în Portul Constanța Sud – Agigea.

În interiorul acestuia au fost descoperite aproximativ 10.300 de jucării din pluș reprezentând personaje din benzile de desene animate, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Bunurile în cauză, în valoare de aproximativ 413.000 de lei, erau destinate unei societăți comerciale din București.

Acestea au fost ridicate în vederea indisponibilizării.

Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/

Cele mai citite