AcasăEveniment(Foto) Polițiștii alături de copii, în timpul vacanței de vară!

(Foto) Polițiștii alături de copii, în timpul vacanței de vară!

Astăzi, 13 august, polițiștii Serviciului Siguranţă Şcolară şi Prevenirea Criminalităţii au desfășurat activități educativ-preventive, în rândul copiilor prezenți la școala de vară a Parohiei Capelei Militare Sfinții Împărați Constantin și Elena III, din municipiul Constanța.

Polițistii au organizat ateliere de lucru adaptate fiecărei categorii de vârstă.

Astfel, cei mici au primit sfaturile și informațiile polițiștilor în referire la combaterea faptelor comise cu violență, cunoașterea și respectarea principalelor reguli de circulație, prevenirea consumului de alcool sau substanțe interzise.

Totodată, polițiștii au vorbit și cu părinții sau reprezentații elevilor prezenți la școala de vară, în contextul în care mediul familial reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de protecție în prevenirea comportamentelor deviante.

Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității i-au invitat pe părinți la discuții interactive, amintindu-le despre importanța unei relații apropiate cu copiii, bazată întotdeauna pe încrederea reciprocă.

Pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute, este important ca părinții să cunoască, în permanență, activitățile acestora din timpul liber, precum și cercul de prieteni apropiați.

Prevenirea victimizării minorilor este un proces amplu, ce necesită acțiuni integrate și eforturi comune. Astfel, alături de mesajele de conștientizare transmise de polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, copiii au avut ocazia să cunoască și uniforma militară, precum și parte din tehnica din dotare a Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăștești”.

Sursă foto: IPJ Constanța

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite