AcasăEveniment(Foto/Video) Suceava: Incendiu puternic la o gospodărie din comuna Straja

(Foto/Video) Suceava: Incendiu puternic la o gospodărie din comuna Straja

Dispeceratul pompierilor militari a fost anunțat, prin 112, în această noapte, la ora 1:50, despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din comuna Straja.

La fața locului, s-a deplasat Garda de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii SVSU din localitățile Straja, Brodina, Bilca și Voitinel, cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție anexă, corp comun, care îngloba adăpostul de animale și depozitul de furaje.

Cantitatea mare de materiale combustibile – lemn și plante furajere – a favorizat dezvoltarea incendiului, care a pus în pericol întreaga gospodărie (case și alte construcții anexe), dar și locuințele învecinate.

Prin intervenția susținută a pompierilor, incendiul a fost localizat în limitele găsite, fiind salvate restul construcțiilor amenințate de flăcări, cu bunurile aferente.

Ca efect negativ, pe lângă clădirea afectată, cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, în incendiu au pierit 25 de păsări de curte. Celelalte animale aflate în interior au fost evacuate de către proprietari.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Sursă foto/video: ISU Suceava

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite