În jurul orei 04:00, un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament situat pe strada Badea Cârțan, numărul 15, bloc K7, din municipiul Constanța. Flăcările s-au manifestat violent într-un dormitor, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați, iar apartamentul a fost complet inundat cu fum.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Fripis, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD C, un echipaj ATPVM Port și un echipaj SAJ.
Din apartamentul afectat a fost evacuat un bărbat de 55 de ani, aflat în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, reușind să îl stabilizeze, iar victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
În total, 12 persoane – șapte femei, patru bărbați și o fetiță de doi ani – s-au autoevacuat din bloc, niciuna dintre ele neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a fost localizat la ora 04:13 și lichidat complet la ora 04:24. Pompierii au executat mai multe căutări în interiorul apartamentului, care era plin de resturi menajere și materiale inflamabile.
Sursă foto: rol ilustrativ






