AcasăEvenimentMirosea a alcool, dar a refuzat recoltarea de probe biologice. Bărbatul se...

Mirosea a alcool, dar a refuzat recoltarea de probe biologice. Bărbatul se urcase la volan, deși avea permisul suspendat

La data de 29 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Astfel, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 04.35, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

Bărbatul emana halenă alcoolică însă, fiind condus la o unitate medicală, ar fi refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 30 iulie a.c., acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.â

Sursă foto: arhivă

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite