AcasăEvenimentO femeie a fost agresată într-o stație peco din Constanța. Aceasta a...

O femeie a fost agresată într-o stație peco din Constanța. Aceasta a ajuns la spital

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 30 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 4 februarie a.c., în jurul orei 3.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o stație peco din municipiul Constanța ar fi avut loc un conflict spontan între un bărbat, de 30 de ani, și o femeie, de 22 de ani.

În urma conflictului, tânăra ar fi fost agresată fizic, prin lovire peste membrele superioare cu o piesă de mobilier, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conform prevederilor legale, polițiștii au evaluat situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, fiind constatat că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.

Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite