AcasăEvenimentO femeie și-a înjunghiat concubinul! S-a întâmplat la ei în locuință

O femeie și-a înjunghiat concubinul! S-a întâmplat la ei în locuință

În baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea tentativei la infracțiunea de omor.

De asemenea, în prezenta cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Constanța.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 30 august a.c., în jurul orei 23.30, o femeie de 44 de ani l-ar fi agresat fizic pe concubinul său, de 43 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător.

Fapta ar fi fost săvârșită în imobilul în care aceștia locuiau împreună, imobil situat în comuna Cumpăna.

La data de 31 august a.c., femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 1 septembrie a.c., va fi prezentată instanței de judecată cu propunere legală.

Sursă foto: rol ilustrativ/arhivă

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite