AcasăEvenimentRO-Alert în județul Tulcea – posibile obiecte căzute din spațiul aerian

RO-Alert în județul Tulcea – posibile obiecte căzute din spațiul aerian

În cursul nopții de 10 spre 11 noiembrie 2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în urma informațiilor primite din partea Statului Major al Forțelor Aeriene, au transmis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zona de nord a județului Tulcea prin care erau informați despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Mesajul a fost transmis la ora 00:07 și a avut o valabilitate de 90 de minute. Prin mesaj au fost transmise populației măsuri de protecție și de siguranță pe care să le adopte în cazul în care situația o impune.

La ora 01:08, dispeceratul ISU Tulcea a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că în apropiere de localitatea Grindu este posibil ca un obiect din spațiul aerian să fi căzut, astfel un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Măcin s-a deplasat la locul solicitării.

Ajunși la coordonatele primite, pompierii tulceni au constatat că în urma impactului cu solul nu s-a produs niciun incendiu, la fața locului fiind deja prezente forțe din cadrul MApN care au delimitat zona și s-au asigurat că nu există alte pericole.

„Reamintim locuitorilor județului și, în mod special celor care primesc mesaje de informare și avertizare, că structurile MAI cu rol de apărare și ordine publică sunt în slujba cetățenilor și pun pe primul loc siguranța lor!

De aceea, recomandăm ca mesajele transmise să fie citite cu atenție, să fie luate măsurile de siguranță și protecție transmise prin acestea, să își păstreze calmul și să anunțe la 112 orice situație ieșită din comun pe care o observă sau le pune în pericol integritatea personală sau a bunurilor”, a transmis ISU „Delta” Tulcea.

Sursă foto: arhivă (facebook/ Gabor Petru)

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite