AcasăEvenimentȘofer, posibil drogat, prins la volan. Ce au găsit polițiștii în buzunarele...

Șofer, posibil drogat, prins la volan. Ce au găsit polițiștii în buzunarele pasagerului

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Năvodari.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Pe locul din dreapta al autoturismului a fost identificat un bărbat, de 20 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost descoperite un grinder și trei pachete de foițe pentru confecționarea țigărilor artizanale.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Razie în orașul Năvodari

La data de 20 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Astfel, au fost legitimate prin aplicația eDAC 123 de persoane și au fost verificate 105 vehicule.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării două permise de conducere, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și au fost constatate trei infracțiuni.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite