AcasăEvenimentTulcea: Un bărbat a fost scos de sub dărâmături de localnici. A...

Tulcea: Un bărbat a fost scos de sub dărâmături de localnici. A căzut un tavan peste el

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în localitatea Rachelu, județul Tulcea, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de prăbușirea tavanului unui adăpost de animale peste o persoană de sex masculin.

Către locul indicat s-au deplasat salvatorii din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

În sprijinul echipajelor aflate la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 61 de ani, peste care s-a prăbușit tavanul unui adăpost pentru animale.

Persoana surprinsă sub dărâmături, a fost extrasă de către localnici, până la sosirea forțelor de intervenție.

Echipajele medicale aflate la fața locului au acordat imediat primul ajutor victimei, fiind inițiate manevrele de resuscitare. În urma intervenției prompte, bărbatul a răspuns favorabil manevrelor efectuate.

Ulterior, acesta a fost preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite