UPDATE: Incendiul a fost lichidat după patru ore.
„Mai bine de patru ore au depus eforturi susținute colegii noștri pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă, din localitatea Conacu. Au intervenit cu 4 mașini de stingere, o autoscară și o ambulanță. Când au sosit la fața locului, ardea generalizat acoperișul și un autoturism. Din nefericire, pompierii au găsit și o victimă decedată într-o anexă a casei. Au ars acoperișul pe aproximativ 400 mp și autoturismul în proporție de 90%.”, transmite ISU „Dobrogea”.
UPDATE: Ce spun polițiștii
La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din satul Conacu a izbucnit un incendiu.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
După lichidarea incendiului, într-o anexă a imobilului a fost descoperit cadavrul unui bărbat, de 44 de ani.
Din primele cercetări rezultă că acesta s-ar fi spânzurat, după ce ar fi provocat incendierea locuinței.
În cauză, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.
A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă.
===Știrea inițială===
Un bărbat a fost găsit decedat de autorități, într-o gospodărie din Conacu.
Pompierii fuseseră solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.
La fața locului, însă, salvatorii au găsit un bărbat de 44 de ani, decedat.
Din câte se pare, se spânzurase într-o anexă a casei.
Un echipaj SAJ a declarat decesul bărbatului.
În același timp, pompierii transmit că au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 400mp, un autoturism în proporție de 90%, dar și alte bunuri materiale.
Autoritățile urmează să stabilească care a fost exact situația acolo. Atât în ceea ce privește decesul bărbatului, cât și cauza incendiului.


Sursă foto: ISU „Dobrogea”









