La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 04.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N.3.
Conducătorul auto nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Autoturismul a fost interceptat pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 35 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Sursă foto: arhivă