AcasăEveniment(Video) Prins în flagrant delict în timp ce mergea cu mașina la...

(Video) Prins în flagrant delict în timp ce mergea cu mașina la Electric Castle. Autoturismul era plin cu droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.

În fapt, la data de 20 iulie a.c., în jurul orei 23.25, bărbatul, de 28 de ani, din județul Hunedoara, a fost prins în flagrant delict de către un echipaj rutier, în cadrul unui filtru situat pe strada Bulevardul Muncii, din municipiul Cluj-Napoca, fiind pasager într-un autoturism, în contextul deplasării către un festival de muzică desfășurat în județ.

În urma controlului efectuat de polițiști, asupra sa au fost descoperite comprimate ecstasy, doze LSD și diferite cantități de amfetamină (droguri de mare risc), precum și substanță psihoactivă – 2MMC, din cercetări rezultând că bărbatul ar fi procurat și deținut substanțele în scopul vânzării.

Ulterior, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în municipiul Cluj-Napoca, fiind descoperite și ridicate aproximativ 40 de grame de substanță psihoactivă (2-MMC), mai multe grindere, două cântare de precizie, peste o sută de plicuri tip zip-lock goale, obiecte care purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 21 iulie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului, iar astăzi, 22 iulie, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, Serviciului Rutier Cluj, Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite