Prinși de polițiștii de frontieră în timp ce transportau 3.000 de litri de motorină
Prinși de polițiștii de frontieră în timp ce transportau 3.000 de litri de motorină. Doi cetățeni români au fost depistați în apropierea localității Rasova. Combustibilul, pentru care nu aveau documente justificative, era transportat cu ajutorul a două autoutilitare.
În ziua de 24.03.2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, au observat două autoutilitare care se deplasau pe un drum neamenajat între localitățile Dunăreni și Rasova.
Un minor de 16 ani, la volanul unei autoutilitare
În urma interceptării autovehiculelor, au constatat faptul că acestea erau conduse de către doi cetățeni români, unul în vârstă de 35 de ani, celălalt minor, în vârstă de 16 ani. În urma controlului efectuat au descoperit în interiorul acestora, 20 de butoaie de tablă. Acestea conțineau cantitatea totală de 3.000 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.
Întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.










