AcasăAdministrativÎncă un pas pentru unitatea medicală „Corp nou – Departament Sănătatea mamei...

Încă un pas pentru unitatea medicală „Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului”

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 25 august 2025, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota un număr de 20 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Ședința s-a ținut în format fizic, fiind prezenți în total 29 de consilieri județeni.

Pe ordinea de zi s-au aflat și actualizări de indicatori tehnico-economici în cazul mai multor proiecte de investiții majore pentru județul Constanța. Aceste măsuri au la bază modificările recente ale regimului fiscal, respectiv majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, precum și creșterea costurilor din domeniul construcțiilor, determinată de evoluția pieței și de indicii oficiali de cost.

Pentru proiectul de construire a noului corp al spitalului, valoarea totală a investiției a fost actualizată la 1.217.996.809,41 lei cu TVA, din care 427.866.903,73 lei reprezintă lucrări de construcții și montaj.

Pentru a asigura continuitatea și sustenabilitatea proiectului, Ministerul Sănătății, în calitate de finanțator prin PNRR, a aprobat o alocare suplimentară de 119.700.880,03 lei cu TVA, acoperind 95% din necesarul pentru ajustările de preț, diferența de 5% (6.300.046,32 lei) fiind suportată de UAT Județul Constanța.

„Această măsură reprezintă o garanție că proiectul va fi dus la bun sfârșit și va contribui la creșterea gradului de dotare, a confortului pacienților și a calității actului medical, prin spații moderne și echipamente adecvate”, transmite CJC.

Unitatea medicală „Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului SCJU Sfântul Apostol Andrei Constanșța” va cuprinde:

  • 350 de paturi (inclusiv cu echipamente IT noi), respectiv: 232 paturi – spitalizare continuă, 79 paturi – spitalizare de zi, 39 paturi – ATI;
  • 9 săli de operație;
  • 6 săli de nașteri;
  • noul corp susține alinierea la contribuția pilonului Transformare digitală cât și Tranziție verde;
  • o unitate sanitară ce va avea o capacitate de asistență medicală nou de aproximativ 194.325 persoane/an;
  • realizarea unui sistem informatic spitalicesc integrat pentru unitatea sanitară nouă.

De asmenea, alte două proiecte de hotărâre au vizat rectificări bugetare în cazul a două instituții subordonate CJC.

De pildă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, modificările au vizat lista obiectivelor de investiții pentru anul 2025, ca urmare a creșterii prețurilor aparaturii medicale necesare dotării blocului operator de neurochirurgie. Mai exact, o parte din fondurile inițial alocate altor dotări au fost redistribuite, suma totală de 1.679.090 lei fiind direcționată către majorarea cofinanțării locale a acestui obiectiv, ce beneficiază de finanțare de la bugetul de stat.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite