AcasăMinutul de SănătateSalvator voluntar în timpul liber!

Salvator voluntar în timpul liber!

Salvator voluntar în timpul liber!

Salvator voluntar în timpul liber la doar 20 de ani! O elevă de la Școala Sanitară Postliceală „Sf. Vasile cel Mare” din București este voluntar SMURD, atunci când nu este la ore.

Pentru Raluca să ajute înseamnă totul, de aceea își dedică tot timpul liber celor aflați în suferință. Fiecare misiune la care a participat până acum alături de paramedici, a fost o oportunitate de a învăța și de a face bine.

„Eram în ultimul an de liceu, în Bolintin Vale, atunci când am auzit pentru prima dată de Programul Salvator din Pasiune. Aflasem de la pompieri că după absolvirea acestuia voi deveni voluntar SMURD. Așa că nu am stat pe gânduri și m-am înscris la curs. Am simțit că în familia salvatorilor va fi un loc și pentru mine și am avut dreptate” a declarat tânăra pentru IGSU România.

Timp de doi ani, Raluca a mers la Detașamentul de Pompieri Bolintin Deal, dar în același timp aceasta studiază pentru a-și îndeplini visul: acela de a deveni asistent medical generalist.

„Profit de orice oportunitate pe care o am pentru a învăța lucruri practice, chiar dacă nu am un beneficiu financiar. Nimic nu se compara cu un copil care te ține de mână atunci când are nevoie de ajutor sau cu un bătrân care caută în ochii tăi siguranța că se va face bine. Sunt intervenții care mă emoționează și îmi aduc mulțumire sufletească, în același timp” mai spune Raluca.

Raluca își mai dorește ca după absolvirea cursurilor de asistent medical, să urmeze Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”.

Foto: ISU Giurgiu

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite