“Când te îndrăgosteşti, suferi de o nebunie temporară. Erupe ca un cutremur, apoi se micşorează. Iar când se întâmplă asta, trebuie să iei o decizie. Trebuie să îţi dai seama dacă rădăcinile voastre au vreo şansă să se împletească, astfel încât să nu se mai desprindă niciodată. Pentru că asta înseamnă dragoste.(…) Nu înseamnă să stai treaz noaptea, imaginându-ţi că te sărută peste tot.(…) Asta înseamnă doar să fii îndrăgostit şi oricine se poate convinge că este. Dragostea este ce rămâne, după ce îndrăgostirea se stinge. Nu sună la fel de interesant, nu? Dar este.” – “Mandolina capitanului Corelli”, Louis de Bernieres.
Ai simțit vreodată cum îndrăgostirea îți dă lumea peste cap, doar ca mai târziu să te lase confuz, poate chiar gol pe interior?
La început, totul e nebunie pură. O explozie de sentimente care îți face inima să bată haotic, care te orbește și te face să crezi că ai găsit ceva ce va dura pentru totdeauna. Dar cât durează oare acest ,,pentru totdeauna”? Îți dai seama că atât de puțin atunci când începi să te consumi, să arzi când trăiești fiecare secundă cu intensitate, iar apoi… totul se stinge. Și în momentul ăla rămâi doar tu, neștiind cum să-ți iei la revedere. E mai ușor să spui: ,,Să nu te mai văd vreodată!”, dar nu vrei să pari slab, așa că alegi să o saluți militărește ca un soldat: ,,Să trăiți! Mi-a părut bine, stimată dragoste!”
Nu e la fel de palpitant, nu? Nu e ca-n filme, nu îți dă lumea peste cap, nu te lasă fără aer. Dar poate că tocmai asta o face atât de prețioasă. Pentru că, atunci când totul în jur se liniștește, când nebunia trece, doar dragostea adevărată mai poate rezista. Sau e doar obișnuiță ceea ce numim dintr-un optimism infantil „dragoste”? Căci pentru mine, interesant este tocmai opusul a ceea ce rămâne după îndrăgosteală: vibrație, fiori…CUTREMUR!
Și mă întreb: Oare iubirea adevărată e despre siguranță sau despre intensitate? Despre stabilitate sau despre haos? Despre a rămâne sau despre a te pierde cu totul?
Poate că ne mințim singuri, crezând că liniștea de după îndrăgostire e dragoste, când, de fapt, e doar obișnuință. Poate că numim „iubire împlinită” ceea ce e, de fapt, doar teama de a pierde ceva ce odată ne-a făcut să tremurăm.
Tu ai simțit vreodată dragostea adevărată? Sau doar te-ai obișnuit să crezi că o trăiești?
