AcasăActualitateAmalia Niță de la CSM Constanța va boxa pentru titlul european!

Amalia Niță de la CSM Constanța va boxa pentru titlul european!

La Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croaţia), vineri, Amalia Niță de la CSM Constanța a reușit o victorie concludentă, 5-0, la puncte în semifinalele categoriei 75 kg, în fața reprezentantei gazdelor, Ema Plazina.

Amalia și-a demonstrat valoarea și a reușit o calificare, fără emoții în finala Campionatului European, după un meci pe care l-a dominat, punctând clar.

Constănțeanca este neînvinsă în carieră, fiind dublă campioană de junioare, iar anul trecut a cucerit aurul, la categoria 70 kg, la Europenele de tineret de la Erevan (Armenia).

În finala competiției continentale, duminică, Amalia Niță se va confrunta cu ucraineanca Olha Pylypchuk, învingătoare în cealaltă semifinală, cu 5-0 la puncte, în fața sportivei Zelina Ozdemir din Turcia.

Lotul feminin al României este antrenat de Constantin Gălbenuşe şi Luminiţa Turcin, iar la CSM Constanța, Amalia Niță este pregătită de Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite