AcasăAdministrativANL a recepţionat 64 de locuinţe pentru tineri în comuna Cumpăna

ANL a recepţionat 64 de locuinţe pentru tineri în comuna Cumpăna

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Cumpăna (jud. Constanța), 64 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Locuințele (16 garsoniere, 40 de apartamente cu 2 camere și 8 apartamente cu 4 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Pârvan nr. 1E, pe un regim de înălţime Ct+P+3E+M (canal tehnic+parter+3 etaje+mansardă), valoarea investiției fiind de 26.057.539,62 de lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, în județul Constanța, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 1.752 de unități locative în localitățile: Constanța (554), Basarabi (96), Medgidia (96), Cernavodă (104), Ovidiu (96), Mangalia (156), Eforie Nord (60), Cumpăna (128), Costineşti (64), Hârşova (96), Valu lui Traian (52), Techirghiol (24), Cogealac (24), Năvodari (64), Mihail Kogălniceanu (58), Murfatlar (56) și 23 August (24).

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Sursă foto: facebook/MDLPA

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite