AcasăActualitateEconomicBurduja: „Fiecare MW nou înseamnă facturi mai mici și o Românie puternică...

Burduja: „Fiecare MW nou înseamnă facturi mai mici și o Românie puternică energetic”

România a înregistrat o producție record de energie electrică, atingând aproape 8000MW, conform declarațiilor ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Datorită condițiilor favorabile, țara noastră nu doar că a acoperit consumul intern, ci a reușit să exporte constant energie, cu vârfuri de peste 1000MW pe parcursul zilei.

Energia eoliană a avut un aport semnificativ, reprezentând 31% din mixul energetic, cu aproape 2500MW produși. De asemenea, hidroenergia a furnizat aproape 2000MW, în timp ce reactoarele nucleare de la Cernavodă au asigurat o producție stabilă de 1300MW. Alte surse importante au fost gazul natural (1100MW), cărbunele (800MW) și biomasa (76MW).

„Aici avem cu adevărat o revoluție în desfășurare: la început de 2024, aveam doar 14MWh, iar acum avem deja aproape 400MWh, o creștere incredibilă. Nu degeaba am pus la bătaie aproape 400 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru proiecte de investiții pentru stocarea în baterii, care se adaugă la investițiile susținute integral din fonduri private. Doar în primele trei luni din 2025 au fost puse în funcțiune capacități de 132MWh, o performanță excelentă”, a declarat ministrul Energiei.

Ministrul Burduja a subliniat că investițiile vor continua într-un ritm accelerat, iar România va adăuga în 2025 peste 2500MW de capacități noi în sistem. Printre proiectele prioritare se numără și finalizarea termocentralei de la Iernut, un obiectiv important pentru securitatea energetică națională. Recent, echipa Romgaz a semnat convenții tripartite cu Duro Felguera și General Electric, pentru a asigura finalizarea ultimelor lucrări.

„Fiecare MW nou înseamnă facturi mai mici pentru români și șansa României de a deveni un mare exportator de energie în regiune. Vom face asta și prea puțin îmi pasă câte interese deranjăm”, a declarat Sebastian Burduja.

Cu investiții susținute și o creștere accelerată a producției din surse regenerabile, România pare să fie pe drumul cel bun pentru asigurarea independenței energetice și consolidarea poziției sale pe piața regională de energie.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite