AcasăActualitateEconomicInvestiții pentru viitorul energetic al României. Proiectul de cogenerare de la Petromidia,...

Investiții pentru viitorul energetic al României. Proiectul de cogenerare de la Petromidia, un pas înainte în dezvoltarea infrastructurii energetice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat importanța investițiilor în sectorul energetic al României printr-o declarație optimistă despre finalizarea unui proiect semnificativ pentru viitorul economic al țării. Centrala de cogenerare de pe platforma rafinăriei Petromidia, un proiect de 164 de milioane de dolari realizat prin Fondul de Investiții în Energie Româno-Kazah, a fost finalizată și a intrat deja în faza testelor operaționale.

Iată declarația ministrului Energiei:

„Investiții, investiții, investiții. Asta am promis și asta facem. Centrala de cogenerare de pe platforma rafinăriei Petromidia a fost finalizată, iar ieri a intrat deja în faza testelor operaționale. O investiție de 164 de milioane de dolari, realizată prin Fondul de Investiții în Energie Româno-Kazah, un proiect pe care am reușit să îl deblocăm și să îl finalizăm după ani de zile. Centrala aduce autonomie energetică pentru cea mai mare rafinărie din țară, dar contribuie și la creșterea stabilității Sistemului Energetic Național.

Este un proiect care utilizează cele mai moderne tehnologii, așa cum sunt turbinele de gaz SGT-750 de la Siemens, o premieră în România. Cu o putere instalată de aproape 80MW, noua centrală va asigura integral necesarul de consum de energie electrică pentru Petromidia, reducând astfel presiunea asupra sistemului energetic național. Este un model de viziune, pe care îl văd tot mai des la companiile care activează în România: dezvoltarea de proiecte de investiții pentru a produce energia necesară propriului consum. Ce înseamnă asta? Rămân bani pentru alte investiții ale acestor companii, se pot crea noi locuri de muncă, crește competitivitatea efectivă a companiilor prin reducerea costurilor cu energia.

Un beneficiu direct îl va avea și statul român, deoarece prin operaționalizarea acestui proiect, aproximativ 11 milioane de dolari vor intra anual în bugetul de stat sub formă de impozite. Totodată, noua centrală de la Midia Năvodari este conectată și la sistemul energetic național și poate livra energie pentru români și companiile românești.

Însă, dincolo de cifre, astfel de investiții transmit un mesaj important: România trebuie să rămână un mediu stabil și atractiv pentru investiții. Cei care sunt deja aici trebuie să aibă toate motivele să își continue dezvoltarea și să își extindă activitatea, ceea ce nu poate decât să aducă beneficii românilor – prin taxele plătite la buget de investitori, noi locuri de muncă și dezvoltarea economică a comunităților locale.

În același timp, cei care analizează în acest moment piața românească trebuie să vadă o țară deschisă, care oferă oportunități și în care instituțiile funcționează, iar legile se aplică. O țară care își continuă drumul către modernizare și nu se întoarce în beznă. Înainte, împreună, cu energie pentru o nouă Românie!

Sursă foto: facebook/ Sebastian Burduja

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite