AcasăActualitateEconomicPâinea, laptele, carnea și legumele rămân cu adaos comercial limitat până în...

Pâinea, laptele, carnea și legumele rămân cu adaos comercial limitat până în martie 2026

În ședința de Guvern din 25 septembrie 2025 a fost aprobată extinderea aplicării măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru anumite produse agroalimentare până la 31 martie 2026.

Prin modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 se menține accesul tuturor românilor – în special al celor cu venituri reduse – la produsele alimentare de bază, protejând consumatorului final și sprijinind echitatea sociale. Măsura contribuie atât la stabilizarea prețurilor și creșterea puterii de cumpărare, cât și la stimularea vânzărilor și promovarea incluziunii sociale.

Această decizie îi vizează pe toți actorii din lanțul agroalimentar – procesatori, distribuitori și comercianți – dar, în mod special, îi protejează pe cei mai vulnerabili dintre consumatori, în acord cu principiile Pilonului european privind drepturile sociale.

Etapele aplicării măsurii:

  • Iulie 2023: prin OUG nr. 67/2023 a fost introdusă plafonarea adaosurilor comerciale pentru o perioadă de 90 de zile;
  • Ulterior, termenul a fost prelungit succesiv prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima dintre ele (OUG nr. 34/2025) fiind valabilă până la 30 septembrie 2025.

Prin actul aprobat astăzi se prelungește termenul până la 31 martie 2026.

Măsura s-a dovedit benefică, aceasta a contribuit la scăderea semnificativă a prețurilor pentru produsele vizate și, implicit, la creșterea puterii de cumpărare a populației, precum și la reducerea indicilor prețurilor de consum.

Ministerul Agriculturii rămâne ferm angajat în protejarea intereselor cetățenilor și în asigurarea accesului echitabil la alimente de bază, de calitate.

 LISTA de produse agricole şi alimentare

  1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi
  2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT
  3. Brânză telemea de vacă vrac
  4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  5. Făină albă de grâu „000” până la 1 kg
  6. Mălai până la 1 kg
  7. Ouă de găină calibrul M
  8. Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
  9. Carne proaspătă pui – Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.
  10. Carne proaspătă porc – Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc.
  11. Legume proaspete vrac – Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi.
  12. Fructe proaspete vrac – Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă.
  13. Cartofi proaspeţi albi vrac
  14. Zahăr alb tos până la 1 kg
  15. Smântână – 12% grăsime
  16. Unt până la 250 grame
  17. Magiun până la 350 grame

Sursă foto: Unsplash.com

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite