Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în primele luni ale anului 2024, 6.007 de persoane au participat la cursuri de formare profesională.
Dintre acestea, 5.354 sunt șomeri iar 428 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 51 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, în timp ce alte 174 persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referinţă au fost organizate 316 programe de formare profesională gratuite dintre care 190 programe de calificare/recalificare, 90 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum și 36 programe de competențe cheie/transversale.
Structura participanților la cursuri pe niveluri de studii și categorii de vârstă arată astfel:

Principalele meserii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele trei luni ale anului 2024, sunt: referent resurse umane – 538; agent de securitate – 476; operator introducere, prelucrare, validare date – 367; lucrător comercial – 332; ajutor bucătar – 330; bucătar – 295; îngrijitor spații verzi – 252; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere – 194; competențe de comunicare în limba română – 174; competențe de bază de matematică științe și tehnologie – 162 etc.









